A cincea ediție a revistei noastre îți aduce continuarea articolului dedicat fotografiei wildlife și câteva sfaturi despre fotografia de eveniment. De asemenea, poți citi ce îi inspiră pe fotografii de natură, într-o galerie foto în care am adunat mai multe imagini care ne-au atras atenția în acest an.
Numărul din acest an te poartă în continuarea aventurii din parcurile naționale din SUA, dar și printr-o lume imaginară a fotografiei de portret sau printre delicii culinare. Ți-am mai pregătit și unul dintre cele mai ample articole despre fotografia wildlife care au fost scrise până acum în România.
În acest număr ai ocazia să călătorești în lumea minunată a nordului, atât în Islanda cât și în Norvegia, și o să poți să descoperi spectaculoasele parcuri naționale din SUA, în cadrul proiectului Road Trip 4 Nature.
Al doilea număr al revistei noastre te va purta într-un safari în Kenya, va explora într-o galerie foto peisajele din Scoția, Anglia și Irlanda de Nord și îți va arăta lumea exotică și plină de culoare a Vietnamului.
În primul număr al revistei PhotoLife am încercat să te purtăm prin deșertul din Namibia și Iordania, sau printre mlaștinile și munții din Scoția. Am povestit despre fotografia nud și am înțeles importanța filtrele în fotografia de peisaj.
Tură foro aniversară
din nou în Mestecănișul de la Reci
A venit vremea să mergem din nou împreună la Tura aniversară PhotoLife de la Reci, locul în care ne-am bucurat de atâtea ori de o zi de socializare în natură. Nouă ne-a lipsit acest eveniment în ultima perioadă și suntem siguri că și vouă. Așadar, iată ce v-am pregătit:
Data: 2 aprilie 2022 ora 08:00
Întâlnire: Gara Brașov (în parcarea de lângă stația de taxi)
Transport: Mergem cu mașinile personale, iar cei care nu au mașină vor găsi un loc la colegi.
Unde mergem: Mestecănișul de la Reci
Acesta este locul unde o să ne lăsăm mașinile la Reci: https://goo.gl/maps/4cpb8z4UGDkTPffQ9, ne vedem aici la ora 09:00 pentru cei care vin din altă direcție și nu mai ajung la Brașov.
La această tură poate participa oricine a susținut o activitate alături de PhotoLife sau oricine altcineva vrea să ne cunoască.
Participarea este gratuită.
Vă așteptăm!
România Sălbatică la cinema
avanpremieră specială și lansarea în cinematografe din 17 septembrie în toată țara.
După un proiect lung de mai bine de 10 ani, iată că a venit momentul să vă bucurați de un film documentar de excepție. Lansat la TIFF în Cluj-Napoca, într-o proiecție eveniment în aer liber la care au participat peste 2.000 de spectatori și unde a câștigat Premiul Publicului, documentarul România Sălbatică a mers într-o caravană prin țară și acum este gata de lansarea în cinematografe din 17 septembrie.
Iată unde și când poți vedea filmul nostru documentar:
PREMIERA DE GALĂ LA BUCUREȘTI
AVAMPREMIERĂ ÎN REȚEAUA CINEMA CITY
LANSAREA ÎN CINEMATOGRAFE
Puteți vedea un trailer al filmului pe https://romaniasalbatica.ro/ro/filme/romania-salbatica-trailer
Vă așteptăm!
Filmul România Sălbatică
are acum trailer oficial și premieră națională de la TIFF
Celui mai ambițios documentar despre natura din România se lansează în premieră națională pe 30 iulie de la ora 21:45, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) din Cluj-Napoca. După premieră, filmul își începe în luna august călătoria prin țară, cu o serie de proiecții-eveniment open-air. Din septembrie, documentarul va putea fi vizionat în cinematografele din toată țara, în peste 50 de orașe. Vă așteptăm să îl vedeți!
Bilete premieră TIFF | Trailer film
Acest film este 100% autentic și prezintă țara noastră așa cum nu a mai fost văzută până acum. Proiectul a fost dezvoltat în mai bine de 10 ani de către Dan Dinu și Cosmin Dumitrache. Echipa de producție este 100% autohtonă și a adus aproape oameni faini și dedicați.
Naratorul documentarului este bine-cunoscutul actor Adrian Titieni, care ne poartă pe parcursul a 2h cu vocea lui caldă dintr-o poveste în alta. Coloana sonoră este compusă special pentru orchestră și este creată de Alexei Țurcan. Înregistrarea a fost realizată alături de Bucharest Film Orchestra, prima și singura orchestră de studio-session din țară, dirijată de Tiberiu Soare, cu ajutorul partiturilor scrise de Corina Cioplea. Piesa principală a filmului România Sălbatică este interpretată de Mădălina Pavel.
Creația și post-producția sunetului, cât și mixajul final au fost realizate cu multă migală de Ioan Filip și echipa Smart Sound Studios.
România Sălbatică este cel mai complex documentar dedicat naturii din țara noastră și promite publicului filmări în premieră și povești unice despre biodiversitatea țării. A fost realizat cu sprijinul a numeroși specialiști din zona conservării, cu ONG-uri de mediu și cu sprijinul parcurilor naționale și naturale de la noi.
Filmul este co-produs de Libra Films și Avanpost Media și este distribuit de Transilvania Film.
Mai multe detalii despre proiect aici.